De ce să alegi video marketing în 2021?

După cum bine știm, dinamica lumii afacerilor s-a schimbat foarte mult în ultimul an. Un aspect rămâne însă, încă valabil și chiar necesar în strategia de comunicare, video marketingul. Indiferent de cât de mare este afacerea sau compania, această tactică poate ajuta brandul să se mențină pe piață. Dacă ești curios să afli de ce, citește mai departe articolul.

Da, video marketingul este încă în putere, ba chiar, în plină ascensiune. De ce? Potrivit cercetărilor, în anul 2020, aproximativ 86% dintre branduri foloseau acest tip de marketing, procentajul crescând de la 41% din anul 2016.  Da, știm că puteți lansa diverse reclame plătite pe site-urile de socializare, însă țineți cont că peisajul concurențial este din ce în ce mai acerb. Natura extrem de atrăgătoare a videoclipurilor poate face o mare diferență în tipul de comunicare pe care îl abordați.

Ne vom întoarce la alte câteva statistici și vom putea observa, cu mirare poate, că Facebook încă este cea mai populară platformă din lume. Da, Facebook! Are 2,8 miliarde de utilizatori activi și acordă mai puțin de 2 secunde pentru a vedea o postare. O altă platformă care are o importanță, în special pentru profesioniștii din domeniul creativ este Pinterest, care a înregistrat în 2020 o creștere de 240% a video pins. Deci, puteți lua în considerare și această platformă.

Haideți să vorbim despre câteva dintre motivele pentru care ar trebui să faci o promovare prin video marketing:

FACEBOOK

În ceea ce privește Facebook-ul, iată câteva sfaturi când vine vorba de promovarea video:

  • Videoclipurile fără sunet sunt cele mai preferate de către utilizatorii Facebook;
  • Cu cât videoul este mai scurt, cu atât va atrage mai mult atenția;
  • În 2021, ad-urile tip storytelling vor fi pe val;
  • Mărcile vor profita cât mai mult de UGC.

INSTAGRAM

Știați că pe Instagram sunt 800 de milioane de utilizatori activi, dintre care zilnic sunt activi 500 de milioane? Această platformă are un potențial uriaș. 65% dintre specialiștii de marketing intenționează să posteze videoclipuri pe Instagram în 2021.

Tendințele recente ne-au demonstrat faptul că story-urile s-au transformat într-un fel de mini-vloguri care, cu siguranță, vor deveni și mai populare. După cum știm, calitatea video-urilor este mult mai mică față de Youtube, pentru că story-urile sunt făcute după impulsul momentului. Astfel, audiența nu va avea mari așteptări din punct de vedere al calității. Instagram a introdus și IGTV, cu scopul de a crea o alternativă a Youtube-ului și de asemenea, Shoppable Instagram Reels ar putea fi un adevărat game-changer pentru branduri în 2021, la fel și monetizarea acestui tool pentru digital creators.

LINKEDIN

Dacă doriți să vă prezentați un proiect, afacerea sau marca, atunci Linkedin este platforma potrivită, pentru că utilizarea video-urilor în marketing te poate ajuta cu adevărat să îți crești afacerea. Potrivit, Wyzowl, 2 din 3 specialiști intenționează să creeze conținut video pe LinkedIn în 2021.

Videoclipurile scurte atrag cel mai mult atenția, iar Jane Fleming, manager digital Marcom la Linkedin, recomandă utilizarea campaniilor de până la 3 secunde. Acestea ar putea acționa asemenea unui cârlig.  Videoclipurile de tip „how to” sunt un exemplu foarte bun, dar și cele de tip storytelling.

B2B marketing

O cercetare efectuată de Google a arătat cum 72% dintre cumpărătorii și cercetătorii B2B urmăreau videoclipuri pentru a-i ajuta în deciziile de cumpărare. Aproape jumătate dintre aceștia sunt dispuși să urmărească până la 30 de minute de conținut.

Tocmai de aceea, conținutul trebuie să fie unul cât mai autentic. Statisticile de marketing video B2B demonstrează cum campaniile de acest tip au cel mai mare impact de până acum. Având în vedere că milenialii, în cea mai mare parte, iau deciziile de afaceri, o campanie video poate avea puterea de a schimba modul în care o companie accesează piața.

TIKTOK

Cu deja 800 de milioane de utilizatori, Tiktok a atras atenția multor specialiști de marketing, iar publicitatea pe această rețea nu poate decât să fie în plină creștere. Odată cu creșterea popularității sale, a crescut și varietatea videoclipurilor încărcate. Acest aspect i-a determinat pe specialiști să analizeze un nou grup de consumatori, generația Z.

Utilizatorii platformei prezintă o deosebită rată de implicare. Cea mai bună strategie este aceea de a urma trend-urile, pentru că așa puteti atrage atenția. Tiktok încurajează conținutul episodic, astfel că puteți considera conținutul ca fiind un mini episod de televiziune.

Video marketing-ul este fără îndoială o variantă captivantă de promovare și nu e de mirare că tendințele se schimbă de la an la an. 54% dintre consumatori afirmă faptul că vor să vadă mai mult conținut video de la brandurile preferate. Originalitatea este cheia, astfel că ar trebui să vă gândiți la un conținut care se diferențiază față de ceea ce este pe piață.

iustiana-rosca-video-marketing
Iustiana Roșca

Studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Specializarea Publicitate și membru IAA YP

Pe Iustiana o găsești pe Facebook, LinkedIn și Instagram.