Radu Petri – 2.0

Experienţa cu Groupama a fost una din cele mai tari din cariera mea, care mi-a propulsat moralul şi dorinţa de a face în permanenţă lucrurile la nivel profi, la cote astronomice. [..] Una peste alta, a fost o experienţă de care nu o să uit niciodată, că deşi greu a fost frumos şi a meritat efortul.

radupetri

„Experienţa cu Groupama a fost una din cele mai tari din cariera mea, care mi-a propulsat moralul şi dorinţa de a face în permanenţă lucrurile la nivel profi, la cote astronomice. Victoria a venit ca un cadou înainte zilei mele de naştere şi a fost o urare de La Mulţi Ani din partea acestora, o bucurie care m-a făcut să-mi doresc şi mai multe de la acest an extraordinar.

Deşi am depus o muncă intensă, cu idei adesea contradictorii şi discuţii peste discuţii, am ajuns în ultimă instanţă să ne stabilim o linie clară, care ne-a dus până în faza finală şi chiar mai mult de atât. Munca a fost mereu în  echipă, şi am simţit asta pas de pas şi doar împreună, am realizat o performanţă de care suntem şi vom rămâne mereu mândri.

Dacă concursul a avut mai multe etape, şi noi am avut structurata fiecare activitate pe etapă, dominată de o stare anume:

-Au fost etape încărcate cu emoţie şi adrenalina în cea mai pură stare, cele în care prezentăm în faţa unui juriu care era numai ochi şi urechi la ceea ce realizasem noi. Întrebările celor din juriu generau şi mai multe bătăi de inimă pe minut şi ne puneau neuronii la muncă intensă.

-Etape pline de bătaie de cap în care ne stabilim planul de bătaie, în care stabileam cum se va desfăşura toată structura şi tacticile aplicate conform briefului creat de departamentul de marketing. Brainstormingul ne inunda şedinţele şi lasa victimă în materie de idei noi.
-Etape pline de muncă, în care ne puneam ideile pe câte o foaie virtuală din word sau din prezi şi realizăm întreaga structură.  Erau momentele în care scriam şi apoi ştergeam mai mult decât scriam, ca să ne apucăm să scriem din nou cu o mai mare acurateţe şi determinare în calea ideilor cele mai bune.

Toate aceste etape au fost presărate cu multă bună dispoziţie şi momente de relaxare, momente de care aveam foarte mare nevoie şi fără de care nu am fi făcut din inspiraţie aliatul nostru. Să nu uităm de grabă de a prinde metroul şi taxiul ca să nu întârziem la prezentare şi de întâlnirile noastre în care parcă găseam atât de multe idei şi atât de puţine soluţii încât mie unul îmi venea să urlu. Una peste alta, a fost o experienţă de care nu o să uit niciodată, că deşi greu a fost frumos şi a meritat efortul.

Vă aşteptăm şi pe voi să intraţi în acest „joc” din care puteţi învăţa foarte multe din punct de vedere experienţial şi  care va cântări enorm în CV-ul şi în activităţile voastre viitoare.”

Radu Petri, finalist CompetitIAA 2.0