Nicoleta Vasile
CompetițIAA 2.0 reprezintă pentru mine prima experiență în domeniul marketingului, la care am avut ocazia să particip alături de o echipă la fel de pasionată ca și mine de tot ceea ce presupune acest domeniu.
![]() |
CompetițIAA 2.0 reprezintă pentru mine prima experiență în domeniul marketingului, la care am avut ocazia să particip alături de o echipă la fel de pasionată ca și mine de tot ceea ce presupune acest domeniu. Prin intermediul competiției de rezolvare a brief-ului oferit de Groupama, am învățat atât pașii teoretici de abordare a situației, dar mi-am și testat capacitatea de a depăsi pragul imaginației astfel încât să ajungem la soluții creative cât mai diversificate și mai neobișnuite. De asemenea, cerința brief-ului a fost deosebită, de creare a brandului de angajator al Groupama, o noțiune ce nu este des întâlnită, dar începe să fie tot mai căutată. Asadar, CompetițIAA poate fi un prim pas spre familiarizarea cu ceea ce presupune lucrul într-o agenție de publicitate pe baza unui brief, în timp ce relația cu clientul este menținută constant, dar poate fi și o nouă provocare pentru cei care au deja o oarecare experiență |
Andrei Stan, ADvolution