Seara YP dedicată tehnologiei în Marcomm

 

 

Joi, 22 februarie, începând cu ora 19.00, la IAA House, organizăm Seara YP: Tehnologie în Marcomm.

 

În ultimii ani impactul tehnologiei în viața noastră a devenit unul semnificativ. Aceasta influențează pe zi ce trece tot mai mult interacțiunea dintre consumator și branduri, iar astfel a apărut o nouă direcție în advertising. În cadrul Serii YP, specialiști din domeniu vor aborda subiecte precum impactul tehnologiei asupra alegerilor consumatorului, noile tendințe și platforme utilizate pentru a crește eficiența campaniilor de marketing și comunicare şi  cum putem răspunde așteptărilor consumatorilor.

 

“Dezvoltarea tehnologiei și “democratizarea” consumatorului au determinat companiile, ca reprezentante ale brandurilor, agențiile de publicitare, de PR și de media să dezvolte noi strategii de a aborda audiența și de a o ține aproape. Alături de invitații noștri vom răspunde la întrebarea ‹‹Cum folosesc brandurile tehnologia pentru a personaliza experiența consumatorilor și a stabili o conexiune de lungă durată cu aceștia?››. Mai mult, vrem să vedem cum vor afecta această relație noile reglementări privind protecția datelor personale (GDPR), astfel vom obține mai multe informații și sfaturi practice legate de implementarea legislației care va intra in vigoare începand cu 25 mai de la unul dintre specialiștii invitați”, spune Iulia Niculae, Președinte IAA Young Professionals România.

 

Seara YP dedicată Tehnologiei în Marcomm îi va avea că invitați pe: Ana Șipicu  (Industry Manager Google Romania), Ioana Mârzac-Sigarteu (SEE Social Media Supervisor Samsung Electronics), Tudor Galoș (Tudor Galos Consulting), Dan Petre (Managing Partener la D&D Research și conf. univ. dr. SNSPA) și Monica Jitariuc (Managing Director The Practice).

 

Seara YP este unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre și aduce în atenția publicului subiecte de actualitate din industria de MarComm, cu scopul de a încuraja dezbaterile, transferul de cunoaștere de la specialiști de top și urmărirea tendințelor principale din domeniu. Printre temele abordate în cadrul edițiilor anterioare se numără: trenduri în marketing politic, comunicare globală versus comunicare locală, marketing turistic, marketing pentru copii, branduri românești ș.a.m.d.

 

Așteptăm la eveniment tineri profesionişti și studenți care doresc să fie mereu informați privind noutăţile din domeniile marketing, comunicare și publicitate, dar și pasionați de tehnologie sau specialiști interesați de noile reglementări în această arie.

 

Participarea este gratuită şi se realizează completând formularul de înscriere.

Locurile sunt limitate şi se ocupă în ordinea înscrierilor.