Seara YP dedicată antreprenoriatului feminin
IAA Young Professionals România a organizat pe 19 martie Seara YP dedicată femeilor antreprenor: Her Business Story. Am avut o seară motivațională despre implicarea și dezvoltarea inițiativelor feminine în afaceri care au condus la poveşti de succes.
Speakeri au fost: Dana Bulat, General Manager Agentia United Media Services, Dana Nae Popa – Owner & Managing Director Pastel, Loredana Niculae, Owner & CEO NNC Services și Xenia Muntean – Co-founder & CEO Planable.
Prezentările invitaților au dezbatut trei teme:
- Determinarea şi motivaţia în a alege drumul antreprenoriatului;
- Parcursul profesional în antreprenoriat, oportunităţile din carieră, dar şi provocările întâmpinate;
- Competitivitatea în afaceri și importanța depășirii limitelor.
Xenia Muntean, Co-founder & CEO Planable, a vorbit despre experiența cu business-urile pe care le-a început, importanța prezenței unui coach care sa te ghideze încă de la început de drum. Sunt multe programe destinate femeilor antreprenor. Crede că creșterea implicării femeilor in antreprenoriat va genera modele de urmat atât în România cât și în lume.
Dana Nae Popa, Owner & Managing Director Pastel, crede că echilibrul între viața personală și cea profesională este important. A căutat să promoveze un mediu de lucru în care cele două componente să fie egale. Antreprenoriatul trebuie să includă mediu colaborativ pentru toți cei implicați.
Dana Bulat, General Manager Agentia United Media Services ne-a transmis că este important ca educatia pe care o primesc tinerii în prezent trebuie sa vorbească despre cum sa gestionezi succesul și eșecul. Femeile sunt mai reticente când vine vorba de eșec. Frica de esec. Dacă nu suntem dispuși să ne asumăm eșecul pe parcursul vieții nu vom reuși. De fiecare dată când faci ceva îndrăzneț, există șansa să nu reușești.
Loredana Niculae, Owner & CEO NNC Services, a vorbit despre deciziile pe care le luăm pe parcursul vieții și cum ne modelează parcursul în carieră. E important să credem ca putem să spunem stop și să alegem un drum nou, indiferent de cât de mult am avansat în carieră. Ne-a povestit că îi place să promoveze și să pună în mișcare business-uri la început de drum și că poziția de antreprenor îi permite să își gestioneze corect timpul pentru lucrurile care contează, atât personale cât și profesionale.
A fost o seară cu participanți foarte activi care au reușit să țină una dintre cele mai lungi sesiuni de Q&A din istoria evenimentelor noastre.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul media IQads și al sponsorilor Editura Publica și Coca-Cola.