ProudYP: Oana Diana Crăciun – Apreciez oamenii autentici.
- asl pls
Născută într-o duminică de Ianuarie, când cerul era încă înstelat, într-un oraș-port de lângă Dunăre în anul proclamat de ONU ca Anul Internațional al Familiei.
- Scurtă poziționare – brand personal – top 3 atribute
Sunt într-o continuă căutare de sine, căutare născută dintr-o dorință de auto-depășire. De aici, determinarea, voința, hotărârea spre a-mi șlefui cunoștințele continuu și de a mă înconjura de oameni de calitate de la care am ce învăța.
- Care este principalul tău defect?
Analizez prea mult în favoarea unui perfecționism exacerbat și în defavoarea liniștii mele interioare.
- Care este motto-ul tău?
,,Marea taină a existenţei noastre nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti.” F.M. Dostoievski
- Care sunt eroii tăi preferați din marcomm?
Nu vreau să mă grăbesc în a spune că am un anume erou. Asta nu înseamnă, ipso facto, că nu am eroi, însă pot spune, mai degrabă, că admir diverși oameni din domeniu și îmi place să învăț de la fiecare dintre ei câte ceva.
- Care este campania ta preferată din RO/ afară?
Am o serie de campanii care îmi plac din țară și din afare ei, dar voi da două exemple care sunt pe stilul meu și mă inspiră în mod constant:
- Ce calități admiri cel mai mult la un AM / Brand Manager?
Gândirea strategică, verticalitatea, dinamismul, implicarea și organizarea.
- Ce calități admiri cel mai mult la un om de creație?
Curiozitatea, capacitatea de reinventare, și , precum spunea și Albert Lasket, modestia în fața unei idei mari. Ceea ce contează, substanța, se separă de la sine de artefactele frumos inrămate și ,,subtil” puse la admirat.
- Care este super puterea ta?
Cred că am o intuiție de care ar trebui să țin cont mai des.
- Ce hobby-uri ai?
Fiind o persoană activă, ador să descopăr mereu lucruri și locuri noi.
Am făcut balet, am practicat shōtōkan ; îmi place să experimentez, am făcut cursuri de dancehall, dar cred că pasiunea mea rămâne dansul contemporan.
Îmi place natura, îmi doresc să cunosc diverse culturi și civilizații călătorind, sunt pasionată de sport, de teatru, de evenimentele culturale, sociale și artistice, iar în timpul liber citesc și îmi petrec timpul cu familia și prietenii mei.
Voluntariatul este o parte importantă din ceea ce sunt eu ca om așa că întotdeauna îmi fac timp și pentru activitățile de așa natură.
- Daca ai fi făcut altceva, în ce domeniu ți-ar plăcea să activezi?
Cel mai probabil undeva la intersecția unor zone de tipul securității naționale, criminalistică, psihologie militară.
- Unde ți-ar placea să trăiești și de ce?
Mi-ar plăcea să trăiesc într-un loc în care simplitatea și omenia să abunde. Mă încarc în natură și mi-ar plăcea să trăiesc alături de oamenii dragi mie într-un loc departe de haosul provocat de așa numitele ,,dileme ale prizonierului” din societatea actuală, atât de la nivel macro, cât, mai ales, de la nivel micro.
- Ce apreciezi cel mai mult la prietenii / colegii / oamenii din jurul tău?
Apreciez oamenii autentici. Într-o lume în care măștile, scuturile de protecție și zidurile au devenit un modus vivendi, e un lucru mare să fii tu însuți, sincer, cu bune și cu rele, să rămâi vertical – cu principiile adânc ancorate în realitatea manifestată.
PS1: Ce melodie ai alege ca soundtrack pentru diminețile tale?
Sunt energică din fire și îmi place să îmi încep ziua într-un mod ritmat, dar cred că nimic nu se compară cu ,,soundtrack-ul” unui ciripit de păsări la fereastra mea.
PS2: De ce nu există reclame TV pentru companiile de publicitate?
Cum spunea David Ogilvy… poate ar fi interesant să vedem companii de publicitate care își semnează munca.
Cât să răspund la întrebarea ta, trebuie să se țină cont de bugete, target și multe alte aspecte, dar până acolo, adevărata reclamă a companiilor de publicitate este rezultatul cumulat al acțiunilor acestora în offline și în online, iar gradul de vizibilitate și tipul de word of mouth generat indică, în linii mari, calitatea muncii lor.
PS3: Dacă o vacă râde, îi sare laptele pe nas?
Mi-ai adus aminte de matricea BCG. Trebuie să avem mare grijă de văcuță pentru că deține o cotă mare din piață și e bine să o menținem rentabilă.