Pastila de joi: Oamenii ajută oameni
Săptămâna trecută Burger King a lansat o mare provocare către McDonald’s: să-şi unească forțele şi pentru o sigură zi, într-un sigur loc de pe Pământ, să vândă un produs rezultat din combinarea celor mai bune ingrediente din burgerii lor. Ocazia aleasă e una foarte importantă: Peace Day.
Burger King pare că a pregătit lucrurile din timp: au făcut site dedicat, o scrisoare deschisă (credeam că noi avem drepturi exclusive pe scrisorile deschise 🙂 ), au făcut design-ul pentru noua locație, au pregătit două video-uri explicative (totul aici http://mcwhopper.com/ ). Practic, au investit ceva în acțiunea asta. Pe principiul: dacă Mc acceptă propunerea, noi câştigăm imagine pentru că am venit cu ideea de a sărbători Ziua Internațională a Păcii oprind războiul burgerilor pentru o zi; dacă Mc declină invitația, tot noi câştigăm pentru că am venit cu steagul alb către ei ca să dăm mai multă greutate unei zile importante. Fiind locul 2, indiferent de ce răspuns dădea Mc-ul, BK avea de câştigat.
Răspunsul celor de la Mc a venit simplu, pe Facebook, prin vocea CEO-ului , care a întors provocarea: ” We love the intention but think our two brands could do something bigger to make a difference. We commit to raise awareness worldwide, perhaps you’ll join us in a meaningful global effort?” pentru că da, propunerea era una puțin cam meschină şi publicitară.
Ce s-a întâmplat după? BK a câştigat la impresie artistică. Peste tot au apărut titluri care puneau BK într-o lumină pozitivă şi îi blamau pe cei de la Mc că nu au răspuns altfel, că nu „au întors-o”, fiindcă, de fapt, ne place tare războiul, mai ales cel dintre branduri.
Ce n-a prins? „two brands could do something bigger to make a difference.” Cred că n-a prins din cauză că brandurile nu pot face nimic ci doar oamenii care iau decizii în numele brandurilor (care livrează promisiunile făcute consumatorilor) pot face ceva. Iar în cazul de față cei doi CEO au avut agende diferite.
Da, doi oameni din două companii uriaşe pot lua decizia ca să-şi unească forțele şi prin companiile pe care le conduc să facă puțin mai mult bine, pentru că nu brandurile ajută oamenii ci oamenii ajută oameni, folosind diferite tool-uri.
Pastila administrata de Claudiu Petria, membru IAA Young Professionals.