Pastila de joi – O pastilă amară: noțiunea de adevăr în profesie
Oricât de mult am încerca să privim corect modul în care oamenii înțeleg industria de comunicare, adevărul este că 90 % dintre cei cărora ne adresăm, fie clienți, colegi de breaslă sau prieteni, nu cunosc deosebirile dintre profesii ca relații publice, publicitate și marketing.
Sigur, mulți dintre voi veți spune că lucrurile s-au schimbat astăzi, că nu mai este necesară o astfel de delimitare între profesii pentru că oricum printre cerințele anagajatorului se regasesc activități dintre toate cele 3 domenii, iar titlul funcției de pe cartea de vizită are doar un rol administrativ. Nietzche vede profesia ca fiind ,,coloana vertebrală a vieții”, ori toate cele 3 profesii (marketing, relații publice, publicitate) se ocupă cu ambalarea sau modelearea, dacă vreți, a unor produse (realități create) care să vândă; ne putem noi defini viața printr-o astfel de profesie? Poate că rutina și aspectul financiar ne motivează permanent astfel încât să nu mai vedem tabloul de ansamblu care ar trebui corelat și cu scopul nostru în această lume, unde un loc de muncă nu reprezintă viața însăși a individului.
În situația actuală a profesiilor din zona de comunicare, Adevărul nu este reprezentat de ,,the truth well told” și nici nu poate fi de mai multe tipologii, feluri sau paradigme în funcție de fiecare agenție, vorba lui Țuțea: ,,mai multe adevăruri, nici un adevăr”. Noțiunea de adevăr în toate aceste profesii, la egalitate între ele chiar, poate fi mai degrabă asociată cu o frază a lui Oscar Wilde din Portretul lui Dorian Gray care spune așa: ,,conservele sunt o afacere strălucită, ambalarea porcilor e cea mai lucrativă profesie după politică”. Dar ce e adevărul și unde e el?
Oricum ar fi, dincolo de norme, valori, ritualuri, ractice sociale, tipuri de evenimente și imagini, se poate recunoaște existența unui teren comun între cele două profesii, din punct de vedere al componentei comunicative, unde distincția este între marketing ca activitate economică și discursul de relații publice pe componenta de marketing, ca activitate discursivă, mulată pe cea economică și accepta idea că marketingul și relațiile publice sunt funcții care converg conceptual, metodologic și în termeni operaționali. Relațiile publice ajută în mod ractice marketingul prin creearea conștientizării, educarea piețelor, eliminarea percepțiilor negative, totodată contribuind semnificativ la poziționarea, dezvoltarea și menținerea mărcilor, iar ,,adevărul rămâne o eroare rectificată”(Goethe) care depinde doar de noi tinerii profesioniști să o remediem zi de zi prin acțiunile fiecăruia dintre noi.
Pastilă administrată de Radu Rotaru , membru IAA Young Professionals.