Noutăți de la Sales&Marketing Conference by Business Mark. 4 idei de păstrat și 4 aplicații utile oricărui om de marketing

IAA YP a participat recent la evenimentul Sales & Marketing Conference, organizat de Business Mark și destinat antreprenorilor, oamenilor care activează în marketing, vânzări, business development și, în general, care au în coordonarea lor departamentele care vând produse, servicii, dar și imaginea companiei.

Am găsit acolo oameni interesanți, cu viziuni pe măsură, adevărate surse de inspirație, și oameni cu sete de nou și foame de cunoaștere. Ne-am luat notițe, iar astăzi vă prezentăm 4 idei de păstrat și 4 aplicații foarte utile oricărui om de marketing.

Grab a coffee and enjoy!

Lumea se schimbă. Millennials sunt importanți, dar pe termen lung, atenția va cădea pe Generația Z. Aici există noi principii de relaționare: încredere, influență și personalizare. Online-ul este piatra de fundație pentru orice tip de comunicare cu această generație, iar lupta cu attention span-ul va fi din în ce mai mare. Primul pas este conștientizarea direcției, apoi adaptarea din mers la noile așteptări și nevoi.

Content marketing →  storytelling → loializarea clientului. Acest trio simplu continuă să aibă succes. Mergând pe vorba din popor „Mâna întinsă care nu spune o poveste…”, ai nevoie, ca brand, de un brackground și o identitate puternice și asumate, astfel încât mesajul tău să fie credibil. Investește timp în creionarea unei povești în care crezi și tu și în descoperirea punctelor forte, unde poți miza. Nu, nu vorbesc despre analiza SWOT învățată în facultate (deși trebuie să o ai în cap mereu), ci despre vocea și figurile de stil care te scot din umbră.

După ce descoperi toate cele de mai sus, fii constant! Familiaritatea este unul dintre factorii de loializare a consumatorului. Ai nevoie de 5-12 interacțiuni pentru ca un utilizator să aibă o reacție care să ducă spre conversie.

Tu (brand) convingi consumatorul să îți dea viața lui.

Pentru a cumpăra un produs de la tine, utilizatorul trebuie să aibă bani. Pentru a avea bani, muncește. Pentru a munci, dedică locului de muncă o bună bucată din timpul lui, iar timpul înseamnă viața lui. Astfel, va plăti cu o bucată din viața sa pentru produsul/serviciul tău.

Atunci când vei încerca să îi vinzi ceva sau vei face o strategie de vânzări, să păstrezi acest aspect în minte.

 

În 2018 se vânează micro-momentele.

Conform Google, în 2018 trebuie să fii atent la micro-momente, adică acele momente scurte, dar ideale în care poți livra un anumit tip de conținut, care să fie relevant strict atunci. De exemplu, dacă luăm în calcul faptul că oamenii își verifică telefonul dimineața, imediat după ce se trezesc, nu vei încerca să îi vinzi ceva fix atunci. Nu îți dorești ca tot grumpiness-ul de dimineață să fie asupra brandului tău. În schimb, dacă urmărești și studiezi comportamentele de cumpărare sau de relaxare, vei ști când e momentul ideal să îi aduci aminte utilizatorului că o coffee to go îi poate da energie pentru mai mult shopping sau poate că, după o zi încărcată la birou, o oră de spa sună chiar bine.  

E important să cunoști bine comportamentele publicurilor tale, astfel încât să le dai ce au nevoie, când au nevoie.

4 aplicații utile pentru un om de marketing

Consumer Barometer: te ajută să vezi cum percep oamenii Internetul, cum își petrec timpul pe Internet și unde sunt utilizatorii de care ai nevoie pentru brandul tău. Este worldwide, așa că poți alege orice țară te interesează.

Test my site: Trendul este ca oamenii să acceseze orice tip de site de pe device-urile mobile. Astfel, a devenit foarte important ca site-ul tău să fie funcțional de pe mobi și, mai mult decât atât, să se încarce suficient de repede. Pe aplicația de mai sus poți testa acest aspect. Nu trebuie să fie mai lung de 3 secunde.

Think with Google: Google este generos și ne oferă constant studii și cercetări, care să ne ajute în marketing. Astfel, pe Think with Google găsești date și insights despre consumatori, rapoarte și instrumente de marketing, dar și tot felul de articole interesante.

Google Trends: Un instrument extrem de fascinant, aici poți afla toate căutările din ultimii ani, pe regiuni, pe subiecte. De asemenea, poți găsi statistici pe care  le poti utiliza în strategiile de comunicare.